INAPOI LA ASCENDIS
Noutati
Articole recente
- Peste 600 de angajați din companiile din Transilvania vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Peste 600 de angajați din companiile din sudul României vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Peste 600 de angajați din companiile din vestul și nord-vestul României vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Peste 600 de angajați din companiile din Moldova și Dobrogea vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Ascendis este noul sponsor al „Garantat 100%”
Asociația Ascendis – primii prieteni şi apel pentru parteneriate viitoare
In 2018 am găsit noi prieteni sau am regăsit cu bucurie cursanţi din mediul corporate activând acum în şcoli şi ONG-uri. Le mulţumim că au răspuns apelului nostru, încă valabil AICI. Am întâlnit mulţi oameni excepţionali, programe bine gândite şi implementate şi un potenţial imens îndreptat către educaţie, sustenabilitate, dezvoltare şi implicare. Multă pasiune, deseori suprasolicitare şi provocări specifice lucrului în echipă şi lipsei de resurse. Suntem şi mai determinaţi să sprijinim acest demers încurajând parteneriatele şi contribuind cum putem mai bine prin aria noastră de expertiză: dezvoltarea oamenilor şi a organizaţiilor.
Cum a fost până acum?
Prin voluntariat am dedicat 21 de zile de training și facilitare precum şi sesiuni intense de coaching pentru 26 de ONG-uri şi 10 şcoli care au devenit astfel prietenii Ascendis – aproximativ 300 de participanţi. Am reuşit să acoperim zone geografice diverse: Bucureşti, Braşov, Galaţi, Cluj, Iaşi, Timişoara, Făgăraş şi un public la fel de diferit: liceeni, voluntari, profesori, profesionişti din organizaţii neguvernamentale şi fundaţii comunitare locale.
Dacă vă întrebaţi ce teme am dezvoltat, acestea au fost: prezentări de impact, gândire strategică, dezvoltarea echipelor, inteligenţă emoţională, comunicare, management de proiect, managementul riscului, managementul timpului şi leadership. Formele de învăţare au fost diverse: cursuri, simulări de business, activităţi de teambuilding, chestionare şi workshopuri dedicate, participarea ca speakeri la diferite evenimente sau coaching.
Au fost experienţe care ne-au inspirat în a creiona deja alături de câţiva dintre noii nostri prieteni proiecte de viitor cu mult sens.
Cum va fi de-acum înainte?
În continuare vom încerca să răspundem cerinţelor venite din partea şcolilor, universităţilor şi organizaţiilor neguvernamentale pentru formare, consiliere, coaching şi chiar team building.
De asemenea, ne propunem să creştem comunitatea organizaţiilor şi şcolilor care şi-au început ascensiunea cu noi şi să încurajăm parteneriatele intrasectoriale.
În a doua jumătate a anului ne vom concentra pe dezvoltarea unor parteneriate de lungă durată ce vor avea ca finalitate programe inovative de educaţie cu impact naţional. Contribuim aici cu know-how şi instrumente actuale şi inovative de învăţare experienţială.
Cum mă pot implica?
Dacă faci parte din sau cunoşti organizaţii, şcoli ori profesori dedicaţi, care au nevoie de ajutor în dezvoltarea capacităţilor echipei, pune-ne în legătură.
Dacă echipa ta îşi doreşte să implementeze un proiect pentru adulţi sau tineri în care trainingul, consultanţa, coachingul, instrumentele inovative de învăţare continuă şi învăţarea experienţială de calitate sunt relevante, contactaţi-ne.