Ascendis intră pe nișa studiilor de piață printr-un parteneriat cu Ipsos Interactive Services. Ținta: vânzări de 300.000 de euro în 2018
Ascendis intră pe nișa studiilor de piață printr-un parteneriat cu Ipsos Interactive Services. Ținta: vânzări de 300.000 de euro în 2018
  • Ascendis Surveys powered by Ipsos Interactive Services (IIS), cea mai nouă divizie înființată în cadrul Ascendis va oferi, într-o primă fază, două tipuri de studii: unul care măsoară climatul din companie evaluat de proprii angajați și altul care măsoară percepția despre companie evaluat de potențialii candidați

 

București, 26 ianuarie 2018: Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale a încheiat un parteneriat cu Ipsos Interactive Services (IIS) – Centrul de Excelență al grupului Ipsos pentru Colectare Online și mobile de Date - prin care își propune să realizeze o serie de studii de piață pe zona de HR pentru companiile din România.

 

”În prezent, piața forței de muncă este condusă de cei mai buni dintre candidați. Acesta este efectul unei oferte de muncă supradimensionată față de disponibilul pieței de muncă. Iar impactul se vede în toate industriile. Dacă acum 10 ani la un anunț de recrutare aplicau 200 de candidați și aflam că 10 erau incompatibil cu cerințele, astăzi, la același anunț, aplică doar 10. Cați credeți că sunt potriviți? Atragerea și retenția angajaților sunt doua dintre preocupările esenţiale ale managerilor români în 2018, iar pentru a ˂vindeca˃ aceste probleme, organizațiile au nevoie  de un diagnostic. Așa a luat naștere divizia de studii de piață a Ascendis”, a declarat Bogdan Ciubotaru, consultant și trainer Ascendis, responsabil de divizia  Ascendis Surveys powered by Ipsos Interactive Services (IIS).

Cea mai nouă divizie înființată în cadrul Ascendis va oferi, într-o primă fază, două tipuri de studii: online climate surveys - care măsoară percepția despre companie în fața candidaților sau a angajaților (brandul de angajator) – și market surveys, care măsoară climatul din companie în raport cu cel al competiției.

Ținta de vânzări de studii de piață pe zona de HR este de 300.000 de  euro în 2018, pe fondul interesului manifestat până în prezent pentru astfel de cercetări din partea clienților Ascendis. Prețurile sondajelor se calculează în funcție de gradul de complexitate al studiului și target-ul vizat.

”Culegerea de date online și mobile joacă un rol important prin prisma acurateții, a vitezei și a posibilitaților de a face observație la locul și în momentul în care are loc experiența consumatorului. Consumatorul tinde să își petreacă tot mai mult timp în mediul online/mobile (în România sunt peste 70% posesori de smartphone, penetrarea internetului în mediul urban este peste 75% iar peste 45% dintre consumatori au achiziţionat online în ultimul an). Partneriatul Ipsos Interactive Services – Ascendis își propune creşterea rolului cercetarii de piață online și mobile în România” a declarat Ileana Pârvu, Managing Director, Ipsos Interactive Services România.

Prin acest parteneriat, obiectivul pe termen scurt al Ascendis este de a diversifica portofoliul de servicii și de produse, în vederea consolidării poziției de lider în domeniul dezvoltării organizaționale din România. Pe termen mediu însă, planurile Ascendis - IIS vizează livrarea de cercetări de piață pentru clienți de pe piața europeană.

Parteneriatul strategic Ascendis -  Ipsos Interactive Services (IIS) vine după o serie de alte parteneriate sau achiziții pe care grupul Ascendis le-a realizat în ultimii ani pentru diversificarea portofoliului de servicii și de produse. În 2017, de exemplu, Ascendis a lansat impreuna cu Co-factor platforma de microlearning digital „Code of talent”. Tot anul trecut, Ascendis a mai adus în România doua instrumente noi: BlueEQ (instrument de măsurare a inteligenței emoționale) și HappyOrNot (instrument pentru  evaluarea satisfacției angajaților și a clienților). Totodată, printre cele mai importante decizii strategice ale Ascendis din ultimii ani s-au mai aflat achiziția, în toamna anului trecut, a 33% din acțiunile agenției de marketing digital Ideologiq, cumpărarea a 50% din acțiunile furnizorului de limbi străine Eucom în 2015 sau achiziția din 2012 a 50% din acțiunile furnizorului de servicii de wellbeing SmartExperience.

 

Despre Grupul Ascendis:

 

Înființată în urmă cu 20 de ani, Ascendis are în prezent linii de business în arii precum training, coaching, consultanță, teambuilding, e-learning, certificări HR și LSS, limbi străine și well-being. Grupul este deținut de patru parteneri români - Florin Rădulescu, Marius Opriș, Sorin Păun și Andrei Goșu – care dețin, fiecare, câte 25% din acțiuni.

 

În 2017, companiile din grupul Ascendis au încheiat cu o cifră de afaceri cumulată de peste 6 milioane de euro. Ascendis are în prezent o echipă de 67 de consultanți şi facilitatori şi un portofoliu de peste 220 de clienţi constanți.

 

Despre Ipsos Interactive Services

Ipsos Interactive Services România (IIS) este cel mai mare Centru de Excelenţă în Colectare de Date pentru mediul online și mobile din Europa al grupului francez de cercetare de piață Ipsos. În România, compania are peste 1000 de angajaţi - în birourile din București și Brașov, şi peste 1700 global. Ipsos Interactive Services România deţine paneluri de respodenţi în 96 de țări (care însumează aproximativ 5 000 000 de respondenţi - localizați în Europa, America de Nord și America de Sud și Asia) iar anual realizează peste 14.000 de sondaje prin rețeaua Ipsos.

Ipsos ocupă locul 3 la nivel mondial între furnizorii de servicii de cercetare de piaţă. Compania este  prezentă în 88 de ţări şi are peste 16.000 de angajați permanenți. Conform studiului GRIT 2017,  (Greenbook Industry Trends) Ipsos ocupă locul 2 în topul global al celor mai inovatoare companii de cercetare de piață.