BACK TO ASCENDIS
News
Recent Articles
- Peste 600 de angajați din companiile din Transilvania vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Peste 600 de angajați din companiile din sudul României vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Peste 600 de angajați din companiile din vestul și nord-vestul României vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Peste 600 de angajați din companiile din Moldova și Dobrogea vor fi instruiți, gratuit, în domenii precum leadership și competențe digitale
- Ascendis este noul sponsor al „Garantat 100%”
WATER CHEF - Episodul 15 - Campionii sunt luptători de comando?
Când și cum înțelegi că poate cineva deveni un campion? Află ce răspunde la această întrebare Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, campion mondial la înot. Cel de-al cincisprezecelea episod al proiectului ”Water Chef: în adâncurile unui record mondial” susținut de Ascendis vorbește despre comportamentele pe care le are un campion și modul în care se diferențiază de alți sportivi.
”Un campion nu este dezorganizat și nu acceptă să facă lucrurile cu mediocritate. Și nu neapărat lucrurile foarte mari, globale, făcute dintr-o dată, ci mă refer la lucrurile mici, cum ar fi antrenamentul de zi cu zi, să fie făcute cu mediocritate”, spune Adrian Rădulescu, antrenorul campionului mondial la înot David Popovici.
Citiți mai jos câteva declarații ale lui Adrian Rădulescu în cadrul interviului cu jurnalistul Radu Naum:
- În cele mai multe situații, când vorbim de campioni ne referim efectiv la câștigătorul unei competiții. Dar pentru mine, cel puțin, cealaltă definiție este cea mai importantă, și anume luptătorul, apărătorul unei cauze care bineînțeles că de preferat ar fi să fie una nobilă. Cel mai sigur îți dai seama când cineva este un campion atunci când se întâmplă.
- Un campion are un plan, pentru că așa toată lumea are obiective, dar nu neapărat toți avem planul de a le atinge. Un campion execută planul cu consecvență și cu dăruire. Este capabil să se adapteze, în sensul că este capabil să găsească soluții și este capabil să producă rezultate previzibile în condiții imprevizibile.
- Un campion n-ar trebui să își dorească să fie campion fără să știe cum. Avem povestea cu GPS-ul pe care am văzut-o la Bob Bowman și la Michael Phelps. Phelps spunea: eu îmi setez destinația, iar antrenorul meu este GPS-ul care mă ghidează până la destinație.
- Pe cât posibil, un campion nu este dezorganizat și nu acceptă să facă lucrurile cu mediocritate. Și nu neapărat lucrurile foarte mari, globale, făcute dintr-o dată, ci mă refer la lucrurile mici, cum ar fi antrenamentul de zi cu zi, să fie făcute cu mediocritate.
- Una dintre principalele calități pe care un sportiv le dobândește făcând sport mulți ani este aceea că se adaptează la situațiile imprevizibile care sunt generate de el în primul rând, care sunt generate de adversari, care sunt generate de vreme, dacă e cazul, care sunt generate de logistică etc. Apoi există abilitatea asta de a-ți seta obiectivele și a le etapiza în obiectivul mare.
- De-a lungul timpului, sportivii dobândesc abilitatea de a înțelege ce trebuie să facă ca să câștige o cursă. Poți transpune un astfel de comportament și în business, și în educație, poate chiar și și în viața personală.
- Sunt multe momente în care un sportiv va înțelege în primul rând, sacrificiul pe care trebuie să-l facă și pentru că el a exersat mulți ani știe cum să-l gestioneze și nu se va lăsa copleșit de el. Aici intervine abilitatea de a nu te teme de înfrângere, dar, să spunem, a nu te teme de moarte. Moartea în sens sportiv. Și da, toți știu că ultimul care rămâne în picioare este câștigătorul. Și toți știu că asta va presupune un anumit sacrificiu, un anumit efort și mai mult decât atât, ei știu foarte bine cum să-l implementeze.